Inedit: vânătoare de comori în oraș. Ce vor descoperi participanții

Ianuarie 21 10:18 2023 by sansanews.ro

Locuri cu o istorie pe care prea puțini o cunosc, obiective ajunse într-un con de umbră, ori adevărate minuni ale naturii aflate la doi pași, dar despre existența cărora mulți nici nu știu. Sunt doar câteva dintre obiectivele pe care organizatorii unui concurs de explorare urbană le-au inclus pe harta cu traseul ce va fi urmat de buzoienii care vor lua parte la aventura de sâmbătă, 21 ianuarie. Concursul de explorare urbană, organizat de membrii Societății Exploratorilor din Buzău, nu este altceva decât un mod perfect de a-ți petrece o zi de weekend în compania prietenilor, de a cunoaște noi oameni și de a lega noi prietenii, dar și o ocazie de a cunoaște mult mai bine orașul, scrie sansanews.ro.

“Concursul este despre o vânătoare de comori astfel că echipele formate din câte 3 persoane vor trebui să descopere cu ajutorul unor ghicitori aflate pe o foaie de concurs anumite obiective care ni se par nouă importante în orașul Buzău, obiective care pot consta în clădiri importante, în arbori seculari, statui importante din oraș, vor fi multe obiective în Parcul Crâng, în total vor fi peste 50 de obiective pe care concurenții vor trebui să le descopere”, a declarat, la Focus Tv, Carol Georgescu, organizator.

Concurenții se vor strânge în părculețul de lângă Colegiul B.P. Hasdeu, de unde se va da startul cursei la ora 10:00. Echipați cu un telefon sau o...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%