INCONȘTIENȚĂ | Doi șoferi beți opriți de polițiști pe bd. UNIRII

Septembrie 10 14:51 2019 by buzau.net

În ziua de 9 septembrie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Astfel au fost aplicate 141 de sancţiuni contravenţionale, 21 dintre contravenienţi fiind pietoni, biciclişti sau căruţaşi care s-au deplasat neregulamentar pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 8 permise de conducere, cinci dintre acestea pentru depăşirea regimului legal de viteză, două pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare şi unul pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Tot ieri au fost întocmite şi două dosare penale pentru abaterile grave la regimul circulaţiei.
Unul dintre dosare a fost întocmit după ce poliţiştii au depistat un bărbat de 31 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău, deşi avea acest drept suspendat. Un alt bărbat, un buzoian de 32 de ani, a fost depistat de poliţişti conducând pe aceeaşi arteră de circulaţie, dar în acest caz evidenţele poliţiei au arătat că nu figura ca posesor de permis.

SUNTEM ÎN TRAFIC! ACȚIONĂM PENTRU SIGURANȚA DUMNEAVOASTRĂ!

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto să fie foarte atenţi atunci când circulă în apropierea unităţilor de învăţământ, în special la orele la care şcolarii intră sau ies de la cursuri.
Părinţii ar trebui să-şi înveţe copiii cum să se deplaseze în siguranţă în drumul către ori de la şcoală.
Totodată, polițiștii recomandă elevilor ca în drumul lor către sau de la şcoală să respecte normele rutiere, mai ales în condiţiile unei aglomeraţii în zona unităţilor de învăţământ.





Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%