Începe marea asfaltare a străzilor de pământ din municipiu • Opinia Buzău

Peste 40 de străzi din municipiul Buzău vor intra, de săptămâna viitoare, în reabilitare, a anunțat, vineri, primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferințe de presă, dedicate începerii lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare străzi neasfaltate din municipiul Buzău- loturile 1, 2, 3, 4 și 5”, care cuprinde cele 43 de străzi de pământ, care nu au fost niciodată asfltate. Lucrările vor fi realizate de către firma bucureșteană „HIDRO-SALT B92”, care și-a adjudecat, prin licitație, întreaga lucrare.
„Astăzi avem pregătite și s-au semnat toate autorizațiile de construire pentru cele 43 de străzi, ordinea de începere a lucrărilor, care vor fi începute de săptămâna viitoare. Licitația a început practic acum un an de zile, iar din cauza birocrației arhicunoscute din țara noastră, a durat foarte mult. Spunea domnul Băiculescu (directorul general al societății bucureștene, n.r.) <stați liniștiți, am licitații de acum 2-3 ani>, deci noi suntem, până la urmă, privilegiați că avem șansa ca, după un an de zile, să avem un câștigător care se poate apuca de aceste lucrări”, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.
|