„Brigadă Antiemigraţie“ / Trei buzoieni şi un cetăţean de onoare al municipiului, pe lista de colaboratori ai Securităţii • Opinia Buzău

Istoricul Mădălin Hodor a publicat, joi, în „Revista 22”, o listă a colaboratorilor Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, înainte de ‘89. În documentul care provine din arhiva CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studirea Arhivelor Securităţii), pe lângă câteva nume celebre, precum noul preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, jurnalistul Cornel Nistorescu, istoricul Dan Berindei, filologul Ştefan Cazimir, apar şi numele a trei buzoieni, plus un cetăţean de onoare al municipiului Buzău.
Potrivit istoricului Mădălin Hodor, de urmărirea românilor aflaţi în străinătate se ocupa, înainte de Revoluţie, aşa numita „Brigadă Antiemigraţie”. În 1985, această unitate a Spionajului a primit ordin de la şeful Centrului de Informaţii Externe să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete. Drept urmare, la 13.05.1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat, conform ordinului, către UM 0503. Aşa-numita „Brigadă Antiemigraţie” se ocupa cu „contracararea acţiunilor ostile RSR (Republicii Socialiste România, n.r.) desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|