Incep asfaltarile in judet. Presedintele Consiliului Judetean a anuntat zonele vizate

Emanoil Neagu a facut un anunt care este de interes pentru șoferii din județul Buzău.
„Vor fi 60 de kilometri de drumuri județene pe care vom turna asfalt în acest an. Vorbim aici doar despre cele din fonduri proprii. Și nu vor fi porțiuni de câte 500 de metri – 1 kilometru, ci doar bucăți mari de la 5 kilometri în sus. Unde ne vom duce, terminăm lucrarea, n-o mai împărțim pe mai mulți ani. Am semnat zilele trecute noul contract, va fi tot pe trei ani, de acum până în 2021, asfaltări de vară”, a spus Neagu în fața jurnaliștilor.
Presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu a si explicat ce zone din judet vor beneficia de covor asfaltic.
„Hai să încep enumerarea cu zona Berca. Se vor asfalta 10 kilometri înspre Vulcanii Noroioși, e obligatoriu, e obiectiv turistic. De asemenea vom asfalta de la Berca înspre Mănăstirea Rătești. Vom face apoi restul de drum de la Padina înspre Rușețu. la câmp vom continua de unde am rămas anul trecut în zona Scutelnici. Vom face Găgeni – Vintileanca și Istrița de Jos – Breaza. În zona Rm. Sărat vom asfalta de la Mărgăritești – Murgești – Livada – Rm. Sărat. În partea cealaltă a județului vom asfalta de la Cislău înspre Vălenii de Munte. Tot acolo, înspre Buda Crăciunești și județul Prahova”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|