Încă se lucrează la străzi. Drumarii nu au închis șantierele - Campus TV

Ianuarie 7 20:06 2022 by campusbuzau.ro

Lucrările de pregătire pentru asfaltare continuă pe mai multe străzi din Buzău. De asemenea, sunt pregătite și lărgite parcările din zona blocurilor din spatele Bulevardului Unirii. Odată cu sosirea primăverii, acestea vor fi asfaltate, trasate, numerotate și transformate în parcări de reședință.

Chiar dacă suntem în plină iarnă, drumarii de la Urbis Serv nu au abandonat lucrările începute în oraș, scrie campusbuzau.ro.

Vremea bună le permite să continue lucrările de pregătire pentru asfaltare la străzile Parâng și Aleea Pictor Adina Paula Moscu, dar și la aleile și parcările din spatele blocurilor de pe Bulevardul Unirii.

Se înlocuiesc bordurile și se pregătesc trotuarele pentru asfaltarea din primăvară.

Lucrările de pregătire sunt continuate și la carosabilul și parcările adiacente străzilor dintre blocurile din vecinătatea Bulevardului Unirii.

Gardurile vii au început să fie scoase în tot orașul pentru a se creea un spațiu verde mai deschis și mai plăcut privirilor.

Atâta timp cât nu va ploua sau nu va ninge abundent, lucrările vor fi continuate pentru ca, odată cu instalarea unor temperaturi favorabile, să poată începe asfaltarea.

Citește mai mult ...