În cupă, tot cu o echipă din mediul rural. FC Buzău se va duela cu Academica Clinceni, în șaisprezecimi

Dacă în partida de ieri, de la Gheorghe Doja, cel mai greu adversar al Buzăului a fost suprafața de joc, meciul de pe 22 septembrie, din șaisprezecimi, se anunță a fi unul mult mai dificil. În urma tragerii la sorți, FC Buzău o va întâlni în următoarea fază a competiției pe Academica Clinceni
Partida de ieri, cu Recolta Gheorghe Doja, a pus probleme mai multor jucători de la FC Buzău, fotbaliști care din cauza suprafeței de joc de slabă calitate au trebuit să solicite ajutor medical, ulterior meciului. Oteliță a părăsit terenul accidentat înainte de final, urmând a i se stabili un diagnostic mai precis după efectuarea unui RMN. Dacă problema câștigătoarei nu s-a pus niciun moment, temerile tehnicianului ardelean legate de posibile accidentări cauzate de terenul prost s-au adeverit.
Una peste alta, FC Buzău a respectat atât competiția cât și adversarul, chiar dacă exhipa ialomițeană evoluează într-un eșalon inferior. Ca și în meciul cu Metalul, Cristi Pustai a oferit șansa de a evolua și jucătorilor care au strâns mai puține minute în partidele de campionat.
În șaisprezecimi, FC Buzău o va primi acasă, pe Academica Clinceni, grupare mult mai valoroasă decât ultima adversară din cupă. Partida se va disputa pe arena din Crâng, pe 22 septembrie, grație regulamentului stabilit de FRF, conform căruia jocurile din șaisprezecimi și sferturi se dispută pe terenul echipei de... [Citește articolul integral pe campusbuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|