Impozitarea greşită pune pe foc şcolile din Buzău: „Refuz să închei statele de plată pentru salarii! Cum să îi spun omului că salariul lui a ajuns doar 4 milioane pentru că a greşit guvernul?!“

Februarie 7 22:08 2018 by opiniabuzau

Cu o săptămână înainte de salariu, mai mulţi secretari şi contabili din şcolile din Buzău refuză să semneze statele de plată, de teamă să nu fie  făcuţi răspunzători pentru problemele cauzate de modificările fiscale. Noua metodă de calcul a contribuţiilor face ca angajaţii din învăţământ cu jumătate de normă sau un sfert de normă să încaseze mai puţin cu 50% din salariu şi chiar să vină cu bani de acasă pentru a-şi plăti dările către stat. În timp ce ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, spune că se vor găsi soluţii de a îndrepta problema, fără garanţii legale, reprezentanţii mai multor şcoli buzoiene spun că nu semnează statele de plată.

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, miercuri, numărul şcolilor buzoiene în care angajaţii s-au trezit cu salariul diminuat pe nedrept sau sunt obligaţi să vină cu bani de acasă în ziua de salariu, ajunseseră la 262.

Una din şcolile cu cele mai mari probleme este şcoala Brădeanu, care are zece angajaţi afectaţi de modificările fiscale în baza cărora angajaţii cu jumătate de normă sunt impozitaţi eronat, ca şi cum ar avea normă întreagă.

„Avem zece angajaţi care pierd la salariu câte 3 milioane şi ceva“

„Cu riscul de a nu da salariile pe data de 14, aşa cum ar trebui, eu refuz să fac statele de plată care sunt responsabilitatea mea. Avem zece angajaţi care pierd la salariu câte 3 ­mi­lioane (lei vechi, n.r.) şi ceva. Adică din 7 milioane (lei vechi, n.r.) cât primeau salariu, acum au de încasat vreo 4 milioane (lei vechi). Este vorba despre personal nedidactic cu jumătate de normă, adică femeie de serviciu, muncitori, şi personal didactic auxiliar – secretar, bibliotecar, contabil. Cum pot eu să-l chem pe amărâtul ăla care bagă pe foc şi munceşte de la ora şapte până la ora 14,00, şi să-i spun că are de luat un salariu de 4 milioane de lei (vechi) pentru că a greşit guvernul?”, a declarat pentru OPINIA secretarul Şcolii Bră­deanu, Constantin Dragomir.

Pe lista instituţiilor de învăţământ cu astfel de probleme se mai regăsesc localităţile: Topliceni (şase cazuri), Berca (patru cazuri), Năeni (trei cazuri), Mihăileşti (un caz) etc.

 

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%