Ghici câți juriști ține angajați Tescaru la Compania de apă! Iată și cât plătește suplimentar în fiecare lună unui avocat de la Cluj

Ianuarie 30 01:50 2018 by buzoieniiro

Primarul C-tin Toma a prezentat azi consilierilor locali și presei ultimul raport al Curții de Conturi Buzău la adresa Comp. de Apă.

Din conținutul acestuia aflăm că deși are angajați permanent nouă juriști, firma de apă din Buzău varsă lunar 3000 de euro (la care se adaugă TVA) către o casă de avocatură din Cluj.

Avocatul clujean a încasat astfel aproape 5 miliarde de lei vechi în trei ani, deși în acest timp a mers doar la 8 procese (3 pe an).

„Între ianuarie 2014 – decembrie 2016, Compania de Apă a efectuat plăți neeconomice, neeficiente şi neeficace estimate la suma totală de  473.671.15 lei către Cabinet de avocat Horia Bora din municipiul Cluj Napoca, în baza unui contract de asistenţă juridică din 2012. Plăţile în cauză nu respectă principiile economicităţii, eficientei şi eficacităţii întrucât la Compania de Apă S.A. Buzău îşi desfăşoară activitatea 9 persoane de specialitate juridică, în baza unor contracte de muncă pe durată nedeterminată, care conform atribuţiilor menţionate în fişa postului au obligaţia să reprezinte interesele societăţii în faţa instanţelor judecătoreşti, executorilor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie. În acești trei ani Compania de Apă a fost reprezentată de Cabinetul de avocat Horia Bora (vezi foto) doar în 8 (opt) procese aflate pe rolul diverselor instanţe judecătoreşti din România, rezultând o medie de reprezentare de sub 3 procese/an. În schimb, furnizorul a solicitat la plată şi a încasat lunar onorariile pentru întreaga perioada. Clauzele contractului de asistenţă juridică în cauză sunt favorabile Cabinetului de avocat Horia Bora. Compania de Apă s-a obligat să plătească onorariul de 3000 euro fără TVA indiferent dacă în luna respectivă furnizorul a prestat sau nu cele 20 de ore de asistenţă stipulate în contract. Orele nerealizate nu se reportează în lunile următoare, iar onorariul de 3.000 euro + T.V.A. se datorează independent de întocmirea sau aprobarea unui Raport de activitate”.

În același raport al Curții de Conturi se reclamă că firma de apă nu a plătit primăriilor din județ dividendele și redevențele cuvenite, dar și taxa pe clădirile folosite (la Chiojdu, Cislău, Sărulești, Săpoca, Ulmeni, Cernătești).

„Tescaru și-a angajat Casă de Avocatură  de la Cluj pe care o plătește pe bani grei ca să atace în justiție Primăria Buzău și pe mine ca persoană fizică” – C-tin Toma, primar Buzău

Compania de Apă a contestat raportul inspectorului Curții de Conturi Buzău. Temeinicia lui va fi analizată la București de Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Dacă ți-a plăcut acest articol te rugăm ca la final să apeși butonul DISTRIBUIE (Share this post).

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%