FOTO: Ziua Armatei Române, sărbătorită prin ceremonii militare și religioase

Octombrie 25
10:53
2017
by buzau.net
Zi de sărbătoare pentru militarii buzoieni. Astazi, 25 octombrie, începând cu ora 10:00, la Buzău au avut loc manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române. Câteva sute de buzoieni au luat parte la activitățile organizate de către Prefectură, în colaborare cu Garnizoana Buzău.
Ceremonia militară și religioasă a avut loc desfășura la Monumentul „Regimentul 48 Infanterie” din Parcul Eroilor. După serviciul religios efectuat de preoții militari, au avut loc luările de cuvânt ale oficialităilor, depunerile de coroane și tradiționala paradă a militarilor.
Tot în cadrul manifestărilor dedicate „Zilei Armatei Române”, cu începere de la orele 19.30, va avea loc ceremonia militară de retragere cu torțe, pe traseul Piața Daciei – Aleea Trandafirilor – Bulevardul Unirii – Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu – U.M. 02470 Buzău.
Tot astazi de la orele 12.00, la dezvelirea Monumentului Eroilor din cele două războaie mondiale în localitatea Costeşti, judeţul Buzău, iar începând cu orele 16.30. pe Platoul din „Piaţa Daciei” pentru a le oferi o porţie de fasole cu ciolan, susţinerea unui concert de către Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”, urmată de o retragere cu torţe pe itinerariul Piaţa Daciei - Aleea Trandafirilor – Bulevardul Unirii – Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu – Divizia 2 Infanterie „Getica”.
Cristina Negru
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|