FOTO/VIDEO | Metoda Kaizen coboară din Primărie în oraş • Opinia Buzău

Octombrie 17 08:06 2018 by opiniabuzau

Eveniment în premieră, luni, la Buzău. Institutul Kaizen România şi Asociaţia Kaizen Manager Club, împreună cu Primăria Municipiului Buzău, au organizat o nouă ediţie a Acţiunii ,,5S Public”, în cadrul Programului ,,Educaţie KAI­ZEN pentru România”, la Liceul Tehnologic ,,Costin Neniţescu”.

Acţiunea a debutat, într-o primă etapă, cu o întâlnire a reprezentanţilor institutului şi a conducerii admini­straţiei locale, cu profesorii şi cu voluntarii implicaţi în acest proiect. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care a fost prezent, de altfel, şi la acţiunea în sine de la Liceul Tehnologic ,,Costin Neniţescu”, a menţionat că un prim pas în implementarea sistemului Kaizen a fost făcut chiar în admi­nistraţia locală pe care o conduce: ,,De data asta încercăm să pătrundem cu Kaizen nu numai în administraţia publică buzoiană, care s-a întâmplat deja din septembrie 2017, ci şi în viaţa oraşului. Am simţit nevoia, în septembrie anul trecut, de a implementa sistemul de management Kaizen în administraţia publică, în condiţiile în care în Primăria Buzău lipseşte personal în procent de peste 62 la sută, iar vreo 64 la sută dintre posturile de condu­cere sunt vacante. Aplicând acest management Kaizen s-au obţinut nişte rezultate excepţionale. În primul rând, Primăria funcţionează”, a declarat Constantin Toma.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%