FOTO: „Munteanu Sport Club”, aur European la Shotokan ESKU • Opinia Buzău

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, în Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi” din Buzău, cea de-a 15-a ediţie a Campionatului European de Shotokan ESKU şi Openul Internaţional al României, pentru copii, minicadeţi, cadeţi, juniori, U21 şi seniori. La această competiţie au participat în jur de 700 de sportivi din 12 ţări. Asociaţia ,,Munteanu Sport Club” a participat cu opt sportivi buzoieni: Alexia-Teodora Cojanu (copil), Sara-Ioana Vasilescu (copil); Gabriel Codescu (copil); Laurenţiu Roşu (copil); Marius-Sebastian Roşu (senior); Mihai Codescu (copil); Mihai-Alexandru Stan (minicadet) şi Radu-Daniel Popa (junior).
Cea mai importantă distincţie a fost medalia de aur obţinută de Sara Ioana Vasilescu la Kumite – joc tehnic copii 1 (categoria 68 de kilograme). Alte două rezultate demne de menţionat sunt locurile 5 pe care le-au ocupat Radu Daniel Popa, la Kata juniori şi Marius Sebastian Roşu, la Kata seniori. ,,Şi ceilalţi sportivi participanţi au avut un comportament foarte bun“, a precizat preşedintele Asociaţiei ,,Munteanu Sport Club”, Daniel Munteanu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|