Peste 130 de sancţiuni contravenţionale aplicate şi 11 permise reţinute de poliţişti, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 38.000 lei şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 11 permise de conducere.
51 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, iar 21 pentru alte abateri constatate în trafic.
Cea mai mare viteză a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui șofer de 56 de ani, din Bucureşti, depistat la volanul unui autoturism care rula pe DN 2 E85, în localitatea Limpeziş cu viteza de 118 km/h.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul avea permisul de conducere anulat, fiind întocmit dosar penal în acest sens.
Tot ieri, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a limitelor maxime de viteză(4), pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau autovehiculelor care aveau acest drept(4), pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare(1), precum şi pentru circulaţia pe celălalt sens de mers(1).
•
Poliţiştii reamintesc câteva sfaturi şi recomandări, pentru circulaţia în condiţii de ploaie sau instabilitate atmosferică:
Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile.
Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire.
Nu frânaţi brusc. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.
Pentru evitarea producerii unor blocaje în trafic, recomandăm şoferilor să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier.
Păstraţi liber centrul intersecţiei şi blocaţi calea de rulare a mijloacelor de transport public.
Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din trafic şi urmaţi recomandările lor.
Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|