Fostul ministru David, victima unor denunturi mincinoase in dosarul lui Bigiu si Doloiu?

Noiembrie 8 00:00 2017 by opiniabuzau

Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care judecă dosarul „Mită la Interne“ nu se poate pune de acord asupra unei sentinţe în dosarul ce vizează fapte de corupţie în legătură cu retrocedarea unui teren de 15 hectare în muncipiul Buzău şi în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu este judecat, în calitate de fost prefect, pentru spălare de bani împreună cu omul de afaceri buzoian ­Ghe­orghe Doloiu, iar fostul ministru de Interne Cristian David pentru luare de mită.

Magistraţii care compun completul, judecătorul Ioana Bogdan, fosta consilieră a lui Daniel Morar, pe vremea când acesta conducea D.N.A. şi judecătorii Lucian Macavei şi Ionuţ Matei, care au făcut parte şi din completul care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase, în dosarul „Trofeul Calităţii“, au anunţat ieri că amână pronunţarea pentru data de 21 noiembrie. Este a doua amânare decisă de complet după ce nici pe 24 octombrie nu au ajuns la un acord în acest proces. Astfel că, sentinţa este aşteptată acum peste două săptămâni.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%