Fetiță spulberată pe trecerea de pietoni, la doi pași de școală • Opinia Buzău

A fost la un pas de moarte! O fetiță de 11 ani care traversa strada regulamentar a fost spulberată de un autoturism care se angajase în depășirea unor mașini oprite la trecerea de pietoni. S-a întâmplat miercuri dimineață la Căpățânești, în jurul orei 7.30. Șoferul, un începător, a tras stânga de volan dar nu a mai putut evita impactul. Toată scena a fost surprinsă de camere de supraveghere iar pe imagini se vede cum copila așteaptă mașinile să oprească la trecerea de pietoni apoi începe să traverseze. Sesizează că un autoturism se apropie cu viteză și o ia la fugă. Gestul ei însă o împinge chiar în fața mașinii care încerca să depășească mașini oprite la zebră.
Victima este luată pe capotă, aruncată câțiva metri în aer însă norocul ei a fost că a căzut peste un gard viu. A fost preluată de ambulanță și transportată la spital unde a fost supusă unor investigații medicale amănunțite.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|