VIDEO: Loredana şi Nicolae Botgros, alături de Orchestra „Lăutarii“, vin la BuzăuFest • Opinia Buzău

Două zile pline de manifestări culturale menite să evidenţieze judeţul Buzău şi staţiunea Sărata Monteoru pe harta turismului naţional şi nu numai. Cea de-a doua ediţie a Festivalului BuzăuFest aduce, în perioada 1-2 iunie, la Monteoru, două concerte de zile mari: Nicolae Botgros alături de Orchestra „Lăutarii” din Chişinău şi Loredana. În plus, din programul festivalului nu vor lipsi plimbări cu autobuze etajate, lupte de gladiatori, parade cu torţe, tabere de ateliere antice, degustări de vinuri şi produse tradiţionale etc.
„BuzăuFest a reprezentat pariul nostru, al Consiliului Judeţean Buzău, că, dacă ne dăm mâna cu toţii – instituţii publice, elevi din liceele buzoiene (voluntari), reprezentanţii comunelor din judeţul Buzău putem face un eveniment prin care să arătăm partea frumoasă a judeţului Buzău şi de care să fim mândri. Facem acest festival care să ne reprezinte ca judeţ, un festival de tradiţie, un alt fel de festival în care pe lângă divertisment vrem să punem în valoare tradiţiile noastre buzoiene, de la meşteri populari la maeştri artei culinare, pentru că avem şi produse culinare reprezentative pentru Buzău. Vrem să punem în valoare şi din punct de vedere turistic staţiunea Sărata Monteoru, să punem în valoare istoria acestui judeţ şi să promovăm tot ceea ce este bine şi frumos în acest judeţ. Ţinând cont că anul asta sunt 100 de ani de România Mare, o mare parte din evenimente sunt legate şi de această sărbătoare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|