EXCLUSIV! Se redeschide dosarul masacrului de la Spitalul Săpoca

Răsturnare de situație după clasările dictate de procurori în cazul masacrului de la Spitalul Săpoca din 2019. Magistrații au dispus reluarea cercetărilor cu privire la modul în care personalul medical a acționat în noaptea tragediei. Legat de bărbatul care a ucis șapte pacienți și a rănit alți șase, instanța a admis clasarea, pe motiv că autorul nu avea discernământ în momentul comiterii faptelor, scrie campusbuzau.ro.
După tragedia de la Spitalul Săpoca, procurorii au deschis două dosare: unul cu privire la autorul masacrului, iar celălalt a vizat o presupusă neglijență în serviciu din partea personalului medical. Angajaţii aflaţi de gardă în noaptea crimelor au făcut obiectul unui dosar deschis “in rem”, sub acuzaţiile de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. În urma anchetei s-a considerat că nu se poate indica o vinovăție în cazul personalului medical. Astfel, procurorii au decis clasarea în acest dosar, dar soluția a fost atacată de o parte din rudele celor uciși.
Plângerea a ajuns pe rolul Tribunalului Buzău, iar instanța a admis cererea avocaților, astfel că procurorii sunt nevoiți acum să reia cercetările care vizează modul în care personalul medical și-a îndeplinit sarcinile de serviciu.
De cealaltă parte, autorul masacrului de la Săpoca a fost cercetat pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi distrugere. În urma expertizelor efectuate s-a stabilit că bărbatul, un localnic din Săgeata, nu...
Citește articolul integral pe campusbuzau.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|