O nouă premieră chirurgicală realizată de medicii Spitalului Militar Central

Pentru prima dată în medicina militară din România, chirurgii BMF de la SUUMC au reconstruit, în același timp, mandibula și maxilarul unui pacient diagnosticat cu Histiocitoză cu celule Langerhans, o boală rară care afectează 1:200.000 de pacienți, scrie sanatateabuzoiana.ro.
După doi ani de pandemie, în care au fost marcați de stres și privațiuni, medicii români par să-și dorească mai mult ca oricând să realizeze intervenții și proceduri medicale complicate, parcă pentru a recupera perioada în care din cauza restricțiilor nu și-au putut desfășura activitatea așa cum și-ar fi dorit și așa cum ar fi avut nevoie pacienții care, la rândul lor, au avut limitat accesul la servicii medicale non-COVID.
De la începutul acestui an, prelevarea de organe și transpantul înregistrează o revenire spectaculoasă, iar medicii de la Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Dr. Carol Davila” înregistrează premieră medicală după premieră medicală.
Unitatea medicală a început anul „cu dreptul”, medicii de aici realizând, în ianuarie, împreună cu echipele de prelevare și transplant de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg. Mureș, Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic Colentina, prima prelevare de cord din istoria unității medicale și prima prelevare multi-organ şi multi-ţesut din România, din acest an.
La începutul acestei luni, Medicii...
Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|