DRUMURILE JUDEŢENE, ÎN ATENŢIA AUTORITĂŢILOR. ÎNCEP INVESTIŢIILE PE MAI MULTE TRONSOANE

Aprilie 24 06:00 2019 by campusbuzau.ro

Odată cu votarea bugetului pentru 2019, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că o mare parte din bani vor merge către investiţii. Lucrările se vor face cu precădere în infrastructura rutieră. Veştile bune sunt pentru locuitorii din Florica, Valea Salciei sau zone în care nu s-a mai asfltat de zeci de ani.

Anul acesta, Consiliul Judeţean va asfalta din fonduri proprii mai multe tronsoane de drum. Astfel, în perioada imediat următoare va fi turnat covor asfaltic în zone în care nu a existat niciodată, ori nu s-au mai făcut astfel de lucrări de zeci de ani.

Şi pentru locuitorii din zonele Florica sau Valea Salciei se anunţă veşti bune. Licitaţiile sunt pe final, astfel că în acest an vor demara lucrările.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, imediat după sărbătorile pascale vor începe lucrările la clădirea fostului Spital Brătianu, iar în acest an se vor finaliza şi lucrările la podul de la Vadu Paşii. (Mirela Copariu)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%