FOTO Ceremonial militar dedicat veteranilor de război

Aprilie 23 20:53 2019 by adevarul.ro

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, marţi, în avans, de autorităţile locale, în cadrul unui ceremonial militar şi religios organizat de garnizoana Buzău.

Invitaţii de onoare ai acestui ceremonial au fost veteranii de război din judeţ, venerabili atât datorită vârstei au fost prezenţi inclusiv un veteran ce a împlinit în urmă cu puţin timp 100 de ani, altul care va împlini aceeaşi vârstă în toamnă-, cât şi a meritelor şi experienţei ca militari, cu deosebite poveşti de viaţă.„La ceas aniversar, urăm veteranilor noştri de război şi văduvelor de război, repere ale datoriei împlinite către ţară, ale sacrificiului şi muncii de o viaţă, un trai liniştit şi puterea de a-şi duce cât mai uşor povara anilor încărcaţi de istorie, asigurându-i totodată de respectul şi preţuirea noastră„, este mesajul transmis de reprezentanţii Diviziei 2 Infanterie Getica.Ceremonialul, desfăşurat la Monumentul Eroilor din Buzău, a marcat în avans, datorită sărbătorilor pascale, aniversarea Zilei Veteranilor de Război, instituită încă din anul 1902 prin decret regal şi legiferată din anul 2007 a fi sărbătorită în fiecare an pe 29 aprilie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Sursa: adevarul.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%