Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău au deschis un dosar penal în cazul aglomeraţiei produse în mijloacele de transport în comun din Buzău, în primele zile de la declararea stării de urgenţă în România. Atunci, în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis adaptarea orarului de transport prin reducerea frecvenţei curselor autobuzelor Trans Bus.
Supraaglomerarea autobuzelor societăţii Trans Bus din primele zile de după declararea stării de urgenţă face obiectul unui dosar penal, deschis recent de procurorii buzoieni. Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău anunţă deschiderea unui dosar penal cu privire la faptă, pentru infracţiunea de „Zădărnicirea combaterii bolilor ”, motivate de faptul că aglomeraţia din mijloacele de transport în comun a creat riscul de infectare a călătorilor cu virusul COVID 19.”
“La data de 21.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost înregistrata o cauză penală având ca obiect comiterea infracţiunii de „Zădărnicirea combaterii bolilor ”, (…), reţinându-se faptul că, în cursul lunii martie 2020, au fost luate anumite măsuri cu privire la reglementarea transportului în comun de pe raza mun. Buzău şi a localităţilor limitrofe, măsuri care ar fi condus la supraaglomerarea mijloacelor de transport, existând astfel riscul de infectare a calatorilor cu virusul COVID 19.”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.
Situaţia invocată de procurori a apărut după ce autorităţile municipale au operat modificări semnificative în programul autobuzelor societății de transport în comun. S-a luat decizia ca pe perioada stării de urgență, autobuzele să circule doar între anumite ore şi cu o frecvenţă redusă. Aceste măsuri au dus la supraaglomerarea mijloacelor de transport.
Laurențiu Marinov/Robert Oprea
Post Views:
4
Sursa: tvbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|