Doi bătrâni din Rm.Sărat au fost înșelați prin metoda "Accidentul": Polițiștii râmniceni au închis cazul după 2 ani grație intervenției DNA la Tulcea

Martie 25 15:33 2021 by ramnicpress.ro

După mai bine de doi ani de cercetări, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat au reușit să rezolve un caz care data din 2019. Atunci, la 22 ianuarie 2019, doi bătrâni din municipiu de 78, respectiv 89 de ani au fost contactați telefonic, sub pretextul că fiicele lor au fost victimele unui accident rutier și că ar avea nevoie de o sumă de bani necesară unei intervenții chirurgicale. Persoanele vătămate au acceptat să ofere suma de 53.000 de lei. După stabilirea tuturor detaliilor la telefon, în zona stabilită pentru întâlnire s-a prezentat un tânăr de 22 de ani din Constanța. În total au participat patru escroci cu vârste cuprinse între 22 și 42 de ani din județele Buzău și Constanța.

Pușcăriașii contactau victimele din Penitenciarul Tulcea La momentul comiterii faptelor, trei dintre bănuiți, printre care și un bărbat de 39 de ani din Balta Albă, erau încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Tulcea, iar apelurile erau date la întâmplare. "Norocul" le-a surâs pușcăriașilor în momentul în care au dat de cei doi bătrâni din Râmnicu Sărat, a căror poveste părea că are corespondență în viața reală. Deținuții , condamnați pentru fapte de violență și omor, erau partea a unei rețele bine organizate care se ocupa exclusiv cu înșelătorii prin metoda "Accidentul", având chiar protecția unor gardieri ai... [Citește articolul integral pe ramnicpress.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%