S-A VOTAT! Primăria se împrumută la bancă. Opoziția din Consiliul Local critică modul în care vor fi cheltuiți banii

Unul dintre cele mai contestate și dezbătute proiecte din ședința Consiliului Local Municipal Buzău de joi, acela prin care Primăria se împrumută o sumă considerabilă la bancă, a fost aprobat. Municipalitatea va contracta un credit de 63 de milioane de lei, credit ce face ca gradul de îndatorare a Buzăului să crească semnificativ. Consilierii Opoziției s-au opus, au venit cu argumente prin care au încercat să demonstreze că acest împrumut nu este oportun, însă PSD având majoritate nu a avut nici o emoție, proiectul trecând cu 15 voturi pentru și 7 voturi împotrivă.
Au fost discuții aprinse în ședința Consiliului Local Municipal atunci când la vot a fost supus proiectul prin care aleșilor locali li s-a cerut părerea cu privire la contractarea unui împrumut bancar de 63 de milioane de lei. Cum pe lista proiectelor care ar urma să primească finanțare în urma acestui împrumut se află inclusiv cinematograful Dacia, investiție considerată nepotrivită în aceste vremuri, aleșii Opoziției au luat cuvântul. Consilierul PNL, Florin Sangiu, a declarat în plenul ședinței că a aloca bani pentru un cinematograf, în condițiile în care multe străzi sunt neasfaltate, este total nepotrivit, scrie sansanews.ro.
Consilierul local municipal PNL, Florin Sangiu
La rândul său, consilierul USR Plus, Irinel Cârstea, a criticat decizia municipalității de a se împrumuta la bancă, atrăgând atenția că în mandatul viitor, Primăria nu va putea realiza nici o investiție, toții banii de care va dispune urmând a fi alocați plății ratelor la bănci.
Consilierul local municipal USR, Irinel Cârstea
În fața valului de reacții negative ale consilierilor din Opoziție, primarul Toma a declarat că fără împrumuturi nu se poate realiza nimic, în condițiile în care bugetul municipiului este sărăcit. Pandemia a făcut ca nivelul încasării taxelor și impozitelor locale să fie la jumătate anul trecut față de 2019. Mai mult decât atât, edilul Buzăului a explicat că odată luat împrumutul, banii vor putea fi folosiți pentru alte obiective, nefiind definitivă lista proiectelor ce pot primi finanțare din banii contractați.
Primarul Buzăului, Constantin Toma
În final, proiectul care dă undă verde contractării unui credit bancar de către Primărie, în cuantum de 63 de milioane de lei, a trecut cu 15 voturi pentru și 7 împotrivă.
Din această sumă împrumutată de la bancă, 27,4 milioane de lei ar urma să fie pentru reabilitarea a trei străzi importante: Bulevardul Republicii, 1 Decembrie și strada Iazul Morilor. 16, 5 milioane de lei sunt prevăzuți pentru reabilitarea cinematografului Dacia. Alte 14.3 milioane de lei vor fi folosiți pentru restaurarea și punerea în valoare a complexului hipic Alexandru Marghiloman. Suma rămasă va fi folosită pentru amenajarea unui muzeu al eroilor la Cimitirul Eroilor.
Tot din acest credit, 1, 9 milioane de lei ar fi destinați construirii unui cimitir.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|