Masajul consilierului judetean, Emilia Babiuc postat in aceasta dimineata pe pagina de facebook.
"In fiecare dimineată ne trezim cu speranța ca vom avea o zi mai bună, că vom fi mai motivați să ne realizăm visele. Încrezători privim soarele diminetii ce se strecoară, timid, printre draperii, sorbim cafeaua in grabă, alergăm spre masina din parcare pentru a ajunge fara întârziere la serviciu. Aglomerația din trafic, gropile de pe străzi și de pe trotuare transformă drumul într-un calvar. Tensiunea crește proporțional cu numarul craterelor din asfalt și al mașinilor parcate cum și unde vrea fiecare, fiind obligați să facem slalom printre ele de pe trotuar pe stradă si înapoi pe trotuar. Deja, aerul răcoros al dimineții nu mai face fața stresului. Ajungem la serviciu cu nervii întinși la maxim dar, salutăm zâmbind si prietenește colegii. Lucrările ne așteaptă nestingherite, peste ele sosind alte si alte probleme, pe care trebuie sa le rezolvam in regim de urgență. Timpul trece iremediabil.
Mai auzim in treacăt un zvon, o bârfă pe care nu avem timp sa le analizăm, le luăm ca atare, ne întristăm, ne bucurăm, totul se transformă în incertitudine. Înțelegem că trebuie să schimbăm ceva în viața noastră, in viața comunității în care trăim. Dar cum? Făcând aceleași lucruri, inerțial, obținem aceleași rezultate cu nimic mai bune față de cele prezente.
Incercăm, de multe ori, sa atragem atenția edililor prin diverse proiecte, petiții, manifestări si evenimente că orașul si județul Buzău sunt printre cele mai slabe si sărace comunități din România și vrem să fim ascultați, iar proiectele noastre acceptate. Rezultatul? Mai multe gropi in asfalt, mai mult colb, mai multe clădiri degradate, mai mult gri peste fațada orașului și a județului. Dar, in sfidarea celor care doresc o comunitate civilizată, ne-am trezit și cu festivaluri kitsch in care fumul grătarelor dansează hora pe ritmurile naiului marelui artist Gheorghe Zamfir, pe care, de dragul micului ce plesnește între fălci a sațietate, nimeni nu este dispus să îl asculte.
Avem Drăgaica, o tradiție a buzoienilor. Foarte bine! Ce se poate oferi buzoienilor? Același fum, același mic, același kitsch. Doar Dora Gaitanovici cu glasul ei minunat poate fi personajul pozitiv în această poveste. Nici Sânzienele nu ar mai dansa pe astfel de meleaguri triste si sărace. Frumusețea lor ar păli.
Promisiuni neonorate, proiecte eșuate, investitii si investitori inexistenți, o degradare constantă și sigură a calitații vieții buzoianului păcălit de gustul savuros al micului si vrăjit de fumul înecăcios al kitsch-ului de pretutindeni, aceasta este imaginea comunității noastre. Cu certitudine, putem spune că aspirațiile buzoienilor sunt cu totul altele. Ne dorim un proiect coerent, cu o direcție bine trasată pentru dezvoltarea si modernizarea comunității, fără kitsch-uri, fără fum si fără zgomot. Proiectele mari se realizează cu efort, muncă, determinare, modestie, liniște dar și cu sacrificii. Probabil buzoienii sunt capabili să sacrifice zgomotul, micul si kitsch-ul in favoarea creării locurilor de muncă, a asigurării asistenței medicale, a educației, a infrastructurii, a siguranței copiilor noștri in spațiile de joacă. Stimați buzoieni, ce va doriți cu adevărat?"
Sursa: www.facebook.com/buzauPNL/
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|