Deplasari accesibile pentru Metalul si CSM Rm. Sarat in Liga a 3-a

Septembrie 15 00:00 2017 by opiniabuzau

Cele două echipe care reprezintă fotbalul buzoian în cel de-al treilea eşalon vor evolua în deplasare în etapa a 3-a a campionatului, programată pe parcursul a două zile, vineri şi sâmbătă. Atât Metalul, cât şi CSM Rm. Sărat pornesc cu şanse considerabile în faţa adversarilor cu care urmează să se confrunte. După două victorii cu acelaşi scor pe propriul teren, 1-0 cu Înainte Modelu şi ACSM Olteniţa, şi un egal, 0-0, la Clinceni, cu FCSB 2, Metalul are ocazia unui prim succes în deplasare, în meciul programat vineri după-amiază, de la ora 17,00, pe terenul penultimei clasate, Sportul Chiscani, formaţie care n-a acumulat niciun punct în startul acestui campionat. Şanse reale pentru punct sau puncte are şi CSM Rm. Sărat în partida care va avea loc sâmbătă, de la ora 17,00, pe terenul Agricolei Borcea, formaţie nou promovată în această vară. Gruparea călărăşeană are o singură victorie până acum, în precedentul joc de pe teren propriu, când a învins-o cu 7-0 pe Victoria Traian. Înaintea acestei etape, Metalul ocupă locul 5, cu 7 puncte, iar CSM Rm. Sărat locul 6, cu un punct mai puţin.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%