Clanul Vanghele, amendat cu 2.000 de lei pentru muzica tare și friptura făcută pe trotuar

Septembrie 14 16:23 2017 by buzau.net

Familial ui Liviu Andronache, zis Vanghele a fost amendată, de polițiștii locali pentru tulburarea liniștii publice și pentru amenajarea pe trotuarul din fața casei a unui proțap la care au fost fripți doi berbeci.

Totul s-a întâmplat miercuri când la palatul lui Vanghele din bulevardul Republicii fiul acestuia și-a botezat mai mulți copii ocazie cu care în curtea casei a fost organizată o masă mare cu muzică dată la maxim iar trotuarul a fost parțial ocupat de bucătarii care frigeau berbeci la proțap.
 
Deși au înștiințat în prealabil Primăria despre cheful ce urma să fie organizat membrii familiei de argintari s-au ales cu amenzi de 2000 de lei după ce Poliția Locală a constatat că au încălcat normele de conviețuire socială.

„În dată de 07.09.2017, Primăria Municipiului Buzău, a fost înştiinţată cu privire la faptul că va fi organizat un botez, în dată de 13.09.2017, la imobilul situat pe bdul Repubicii nr. 19. Direcţia de Poliţie Locală Buzău, prin adresa nr. 23259/11.09.2017, a recomandat solicitantului să asigure un climat de normalitate, civilizat şi să respecte normele de convieţuire socială. În dată de 13 Septembrie 2017, poliţiştii locali s-au autosesizat cu privire la faptul că din curtea imobilului situat pe bdul Republicii nr. 19, se tulbură liniştea publică prin utilizarea de aparatură muzicală dată la intensitate ridicată şi că în faţă imobilui, pe trotuar se desfăşurau activităţi de picnic. Având în vedere cele constatate, poliţiştii locali, au aplicat sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 2, pct. 27 – pentru că a utilizat aparatură muzicală la intensitate ridicată de natură a tulbură liniştea locuitorilor şi în conformitate cu Legea 54/2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, art. 7 lit.q – pentru că a desfăşurat activităţi de picnic. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate au fost de 2000 lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Buzău.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%