Demersuri pentru ca autobuzul 2 să ajungă până la granița dintre Cernătești și Beceni! Iată ultimele detalii!

Decembrie 8 10:32 2017 by buzoieniiro

În prezent, autobuzele de pe traseul doi ajung până la Valea Puțului, la granița dintre comunele Săpoca și Cernătești.

De ceva vreme, conducerea primăriei Cernătești face demersuri ca traseul să fie prelungit și pe raza acestei comune.

„Noi ne-am dori să le ducem până la Fulga, la granița cu satul Izvorul Dulce din comuna Beceni. Dar ar fi bine dacă am reuși și până la Aldeni. Ne-am înscris deja în Asociația de Dezvoltare, acum se întocmesc ultimele acte, azi merg la domnul Toma să discutăm detaliile prelungirii autobuzului doi. Oamenii din Cernătești sunt nemulțumiți de operatorul județean. S-au scos din curse, operatorul a luat și un traseu de mai de sus, s-au cuplat între ele. Oamenii plătesc 190 de lei abonament pe lune și nu le mai convine. De aceea, varianta prelungirii autobuzului 2 e cea mai bună. Suntem comună mare, patru mii de locuitori, satele sunt legate, fără distanță mare între ele, avem mulți muncitori și elevi la liceele din Buzău”, ne-a declarat Petrică Mârzea, primarul din Cernătești.

În prezent, prețul unui bilet de la Cernătești la Buzău cu operatorul județean este de 6 lei.

În aceste condiții, localnicii ar accepta să plătească și 4 lei pe bilet până la Buzău cu Trans-Bus, mai ales că vor avea mai multe curse tur-retur la dispoziție.

Se discută și despre întocmirea unui program care să prevadă mai multe curse dimineața și după amiaza (la ducerea și întoarcerea muncitorilor și elevilor) și mai puține în restul zilei.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%