Decizia celor de la MAI, după postarea virală cu Leo Messi, care a iritat o țară întreagă

Postarea nu numai că nu a avut rezultatul scontat, ba chiar a iscat foarte multe comentarii negative la adresa celor de la minister. Iritați, cei care au văzut postarea nu s-au sfiit să le adreseze cuvinte grele celor de la MAI. În aceste condiții, cei de la MAI au șters postarea virală, scrie digisport.ro.
Postarea, care a adunat 1800 de distribuiri și 1300 de comentarii și care a venit într-un moment cum nu se poate mai rău, a avut parte, însă, și de comentarii pozitive. Au fost oameni care au apreciat gluma. Problema a fost că, în același timp, șefii Poliției recunoșteau că s-au întâlnit cu interlopii din Capitală.
Postarea celor de la MAI legată de plecarea lui Messi de la FC Barcelona
Puși în fața unui astfel de ”tablou”, care aduce prejudicii de imagine, cei de la MAI au ales să șteargă postarea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
”Mulțumim pentru înțelegere, Leo Messi! Pentru toți cei care ne-ați întrebat dacă Lionel Messi s-a transferat la noi, vă informăm că în acest moment în MAI nu sunt în desfășurare concursuri de angajare din sursă externă.
Dacă alte cluburi își doresc transferul fotbalistului argentinian, vă informăm că acesta nu poate semna decât după cele 14 zile de carantină. Așa după cum știți regiunea Cataluna, din Regatul Spaniei, este pe lista țărilor/zonelor pentru care se impune această măsură, iar Leo va trebui să se conformeze.
Vă readucem aminte că această listă pentru care se impune măsura carantinării la domiciliu sau locația declarată (14 zile), la sosirea în România, o puteți găsi la adresa”, a fost mesajul postat joi seară de Ministerul Afacerilor Interne, însoțit de o fotografie trucată în care Leo Messi s-ar afla la o conferință de presă la MAI.
Etichete: leo messi , fc barcelona , messi fc barcelona , leo messi mai , postarea mai messi
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|