Trafic dirijat pe DN10, pe raza localității Ciuta, 2 auto implicate, o persoană pare a fi rănită grav.
Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea un autoturism pe DN10, în localitatea Ciuta, din direcția Brașov către Buzău, un buzoian de 74 de ani, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism de pe sensul de mers Buzău-Brașov, la volanul căruia se afla un bărbat 28 de ani, din Suceava.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere în vârstă de 61 de ani din autoturismul condus de sucevean, aceasta a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.
La fața locului actionează mai multe echipaje ale salvatorilor.
*știre în curs de actualziare
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|