De o seamă cu Unirea: Un buzoian a primit cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”

Duminică, 14 octombrie, peste zece mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească oficiată cu prilejul prăznuirii Sfintei Parascheva, pe scena special amenajată în fața Catedralei Mitropolitane din Iași. La finalul Sfintei Liturghii, cinci cetățeni născuți în jurul anului 1918 au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
Cinci români care s-au născut în jurul anului 1918, moment istoric în care provinciile locuite de români s-au unit cu România și s-a realizat Marea Unire, au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan cu cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”, la finalul Sfintei Liturghii, informează Doxologia.ro.
„Am considerat de bine să-i onorăm împreună cu dumneavoastră, pentru că toți cinci au cunoscut primul război, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi și, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să viețuiască și după ’90 încoace, să ne dăruiască nouă pildă de supraviețuire în vremuri grele. După propria mărturie, doar credința în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile lui dar, mai ales, cu încercările sale”, a subliniat Părintele Mitropolit Teofan.
Cântarea „Vrednic este!” a încununat ceremonia prin care distincția „Crucea Moldavă” a fost primită de următorii:
Clinciu I. Dobre - jud. Buzău
Vătavu Daria - jud. Iași
Cojocari Constantin - Republica Moldova
Gheață Dora - jud. Suceava
Bîrluț Gavrilă - jud. Alba
Slt.(rtr.) Dobre Clinciu este din judeţul Buzău, iar iernile şi le petrece în Bacău, la Doina Domniţa Andron, una din fiicele lui. Sublocotenentul în rezervă Dobre Clinciu, a împlinit anul trecut impresionanta vârstă de 100 de ani.
Prin anii 1939 – 1940, Dobre Clinciu a participat la cedarea Basarabiei şi cedarea Ardealului. A fost sanitar în război şi a făcut parte din Regimentul Infanterie uşoară, cel care asigura paza mareşalului Antonescu. Din bagajul cu amintiri legate de război, veteranul ne-a relatat că a pornit pe front de la Oalba de Mureş, din judeţul Târgu Mureş şi a mers până la Praga. Fiind sanitar, mereu a fost în linia întâi, însă, Dumnezeu l-a păzit de gloanţele inamice.
“Am luptat pe patru fronturi: în România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi am mers până la marginea oraşului Praga, unde s-a declarat încetarea războiului. Nu am avut o viaţă uşoară, iar fantomele războiului m-au urmărit multă vreme. A fost multă suferinţă pe front! Cu toate acestea, am tratat şi unguri şi nemţi, victime ale războiului. Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce am învăţat în 100 de ani, i-aş spune că viaţa mea a fost în toate felurile. A fost mai multă suferinţă, decât bucurie, însă, toate acestea m-au întărit şi am ajuns la această vârstă. Mulţumesc armatei române şi reprezentanţilor ei că nu m-au uitat!”, declară slt.(rtr.) Dobre Clinciu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|