De mâine, se ridică schelele în curte la „Brătianu”

Iulie 25 12:51 2019 by sanatateabuzoiana.ro
De mâine, se ridică schelele în curte la „Brătianu”

Ultimul document care mai era necesar pentru la fost adoptat în această dimineață în ședința consiliului județean Buzău, iar mâine se va semna dispoziția de începere a lucrărilor.

Deși aprobat în urmă cu doi ani pentru a primi o finanțate europeană, proiectul de reabilitare și consolidare a clădirii de patrimoniu în care a funcționat fostul spital Brătianu din Buzău a suferit o serie de amânări datorate în primă fază legislației greoaie privind organizarea licitațiilor pentru atribuirea lucrărilor, apoi modificării legislației cu privire la salarizarea în domeniul construcțiilor, survenite la scurt timp după ce contractul fusese în sfârșit atribuit. După o serie de contestații câștigate în instanță de Consiliul Județean Buzău, contractul de atribuire a lucrărilor a fost semnat în urmă cu un an, la acel moment existând speranțe că lucrările de reabilitare a clădirii de patrimoniu, în vederea transformării acesteia în centru muzeal, care va deveni unul din principalele obiective turistice din municipiu și din județ, vor începe în prima lună din 2019. Conform programări inițiale, așa ar fi trebuit să se întâmple, firma executantă având la dispoziție șase luni pentru realizarea proiectării, însă legislația în domeniul salarizării în construcții s-a schimbat la scurt timp după semnarea contractului de atribuire, așa că a fost nevoie de reluarea unor proceduri și refacerea unor documente, care au necesitat din nou aprobare, fiind vorba de un proiect cu finanțare europeană. Toate aceste lucruri au necesitat timp, și așa se explică amânarea cu câteva luni a momentului demarării lucrărilor efective la clădirea de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%