Dan Diaconescu a fost mic copil: Planul de relansare economica al Guvernului Orban a fost tiparit la editura Sapoca

Asa-zisul plan de relansare economica a Romaniei l-ar putea face invidios chiar si pe Dan Diaconescu, ale carui promisiuni de campanie au fost considerate drept fantezii, in 2014.
Economistul Mircea Coșea spune despre Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat miercuri de Guvern, că este nerealist și că pare ca o carte de telefon, scrie ph-online.ro.
Doctorul în științe economice Mircea Coşea spune că, din punctul său de vedere, „Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică”, lansat de Guvern, este nerealist. El susține că programul este o reluare a obiectivelor pe care toți românii le așteaptă de 25 de ani, conține obiective despre care şi Alianţa PSD – ALDE a vorbit în 2016, fără termene clare, fără a cunoaşte modalitatea de realizare şi fără o sursă sustenabilă de finanţare.
El spune că cele 20 de obiective „se risipesc, aşa cum spune Confucius, ca boabele de mazăre pe masă”.
„Acest program e ca o carte de telefon. Îi găsiţi pe toţi acolo. Cu nume, cu prenume, cu număr de telefon, cele 20 de priorităţi. Nu putem să-i acordăm prea mare credit. Nu-i putem acorda prea mult credit până nu-i vedem finanţarea reală. Natura asta faraonică a cifrelor. Peste 3 mii de km de autostrăzi sună bine, dar nu sunt aplicabile”, consideră Mircea Coşea.
Planul de relansare economică, prezentat de Guvern, prevede 20 de obiective pentru 5, 10 ani, dar și 3.400 de kilometri de autostradă, 3.000 km de cale ferată, 3 spitale regionale, 2.488 de unităţi şcolare modernizate, 180 grădiniţe noi, 12 complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 săli polivalente, 250 săli de sport şcolare, 45 bazine didactice și 400 de baze sportive.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|