Cum de mai predă în Padina sora jandarmului bătăuş din Piaţa Universităţii, deşi este condamnată penal că a lovit un elev • Opinia Buzău

Jandarmul filmat, sâmbătă, în timp ce lovea cu pumnul mai mulţi manifestanţi din Piaţa Universităţii – dintre care unul vârstnic -, este buzoian. Răducu Şerban, în vârstă de 33 de ani, care s-a născut şi a copilărit la Padina, a fost identificat ca fiind una şi aceeaşi persoană care îl proteja cu mare dăruire pe preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, cu ocazia unei prezenţe a acestuia la audieri, în dosarul Tel Drum, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Jurnalista Ramona Ursu, cea care a lansat în spaţiul public această informaţie, duminică seară, a stat de vorbă cu jandarmul violent.
„Am stat de vorbă câteva minute cu jandarmul pe care l-am văzut filmat cum loveşte în oameni la protestul de ieri (sâmbătă, n.r.) din Bucureşti. Nu ştiu ce va face Jandarmeria, dar vă zic ce am reuşit eu să vorbesc azi (duminică, n.r.), telefonic, cu acest jandarm şi ne mai lămurim noi apoi ce va fi cu ancheta internă. Îl cheamă Răducu Şerban, are 33 de ani, spune că lucrează de zece ani în Jandarmerie şi de loc e din comuna buzoiană Padina. Acum e într-o cercetare disciplinară, după incidentul de ieri (sâmbătă, n.r.) . Imediat după ce i-am spus cum mă numesc şi că-s jurnalist (explicându-i, apoi, că cel puţin la mine pe Facebook voi publica ceea ce discutăm), fără să apuc să-l întreb încă nimic, mi-a zis aşa: <Cred că nebun nu ştiu dacă mă puteţi considera. Am primit ordin să nu dau informaţii la presă şi nu pot mai multe să fac în momentul ăsta>. I-am zis că nu-l consider nebun, nici nu spusesem aşa ceva, doar că aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat acolo, pentru că nu eram de faţă şi am văzut un filmuleţ în care se vede cum loveşte în protestatari care nu erau violenţi. Iar explicaţia lui este asta: <Dacă vedeţi toate ordinele după care ne executăm activitatea şi toate tehnicile de intervenţie pe care noi le avem şi gradualitatea folosirii forţei, cred că o să vă daţi seama că, dacă nu mai puteam face faţă folosind forţa fizică, următorul pas era să folosim tot mijloacele corporale. După aceea, sunt mijloacele intermediare şi, după aceea, armele de foc. A fost următorul grad, din momentul în care în cordonul acela nu mai făceam faţă. Era spart cordonul şi am intervenit acolo unde erau probleme>.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|