Cu note de 1 si 2, se viseaza asistente medicale urgentiste

Septembrie 28 10:33 2017 by buzau.net

 Mai mult de jumatate dintre cei peste 100 de candidati  care ravneau la ocuparea unuia dintre cele 13 posturi scoase la concurs de Spitalul Judetean Buzau au „picat” la proba scrisa.

Anual, scolile postliceale sanitare, asa-zisele „fabrici de asistenti medicali” scot sute de absolventi care, evident, se si cred in stare sa ofere servicii medicale pentru care sa primeasca salarii frumoase. Si, poate, si ceva atentii de la bolnavii care le-ar ajunge pe mana. Ca doar nu s-or duce la un cabinet medical din ambulatoriu, unde salariile nu s-au rotunjit ca in spitale, unde sindicatele au reusit sa forteze mana guvernelor si au obtinut cresteri substantiale, sau la un camin de batrani, unde pe langa salarii mici mai este nevoie si foarte multa munca, rabdare si pricepere, ca sa faci fata nevoilor varstnicilor… Si ce daca au intrat la scolile sanitare postliceale fara examenul de Bacalaureat? Ce importanta mai are ca au trecut prin scoala ca „gasca prin apa”? Au diplome de absolventi, asa ca se si cred indreptatiti sa fie angajati pe posturi cu responsabilitate maxima pentru vietile celor care ajung in spital. Doar nu sa scrie pe fruntea lor ca nu stiu nimic din ceea ce ar trebui sa stie un asistent medical, asa ca oamenii isi vor incredinta sanatatea si viata in mainile lor, cu toata increderea. Daca vor scapa, bine, daca nu, are cine sa dea socoteala; oamenii se indreapta, in general, impotriva doctorilor, daca sunt nemultumiti de felul cum au fost tratati sau, doamne fereste, daca vreo ruda de-a lor nu a scapat cu viata, in urma unei traume, a unei interventii de urgenta sau a unei boli grave.
 
Cu siguranta vor fi multi aceia care vor spune „dar stii ce grele au fost subiectele”? Sau „pai, examenul a fost aranjat, intra doar cine are pile!” Asa se spunea si pe vremea mea, dar stiu cu certitudine ca daca inveti, nicio „pila” din lume nu-ti poate lua stiinta si nu te impiedica sa iei un examen. Iar daca n-ai reusit sa treci de 17-20 de puncte din 100, adica ai obtinut nota 1,7 sau 2 ori 3, nu mai ai nicio scuza… Iar visul angajatorului de a avea personal medical cu inalta calificare pare tot mai greu de realizat.
Asa s-a intamplat si la examenul pentru ocuparea celor 12 posturi de asistent medical si infrmiera pentru sectia UPU-SMURD sau pentru postul de asistent medical principal la Serviciul de Medicina Legala, scoase la concurs de Spitalul Judetean de Urgenta Buzau. In urma probei scrise, nici jumatate dintre cei 114 candidati carora le-au fost admise dosarele, nu au reusit sa obtina punctaj de promovare in proba urmatoare, a interviului, pentru ca nu au stiut carte nici de nota 5,00.
Si tot multi au fost cei care s-au situat cu putin peste limita minima admisa, doar cativa reusind sa primeasca mai mult de 70 de puncte (adica nota 7,00).
 
Citeste mai mult: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%