Covrigii de Buzău cunoscuți în toată țara – rețetă de succes #turismbuzau
 
										
						 
											
											
 
  
											
 											
												Iulie 28
												
													23:47
													2017
												
																								
												
by buzau.net
																									
											
										
									Covrigii din Buzău sunt cunoscuți în toată țara. Sunt făcuți de mâinile covrigarilor sau brutarilor după rețete moștenite de peste un veac.
Secretul inelului de făină copt tradiţional în cuptoare pe vatră, a fost furat în secolul al XIX-lea de localnici de la negustorii greci care se stabiliseră în târgul Buzăului.
 Citeste si articolul:  Secretul cârnaţilor de Pleşcoi. Reţeta pe care doar localnicii o mai cunosc
Covrigul de Buzău este stropit cu bere sau cu vin  și a fost primit în rândul produselor de calitate după ce timp de zeci de ani buzoienii au muncit să le fie recunoscut talentul de brutari.
Covrigarii buzoieni pot fi considerați maeştrii anonimi care muncesc la gura cuptorului încins. Nu vorbesc prea mult, dar fac o muncă de calitate.
Ionel Ionaşcu lucrează la cea mai veche covrigărie din Buzău şi spune că şi-a ales de bună voie această meserie .
El consideră că secretul de a crea un covrig bun nu ţine numai de reţetă ci şi de sufletul cocătorului:
“Dragostea pentru meserie vine să completeze ingredientele secrete formate din flacăra cuptorului, apa, făina sau drojdia pe care le foloseşte fiecare covrigărie din Buzău. Muncesc de peste 10 ani în acest domeniu şi pun suflet în fiecare cerculeţ de făină pe care îl modelez. Cred că acesta este marele secret al gustului deosebit pe care îl are covrigul de Buzău.”
Citeste si articolul: Părintele binelui necondiţionat, Mihail Milea: Binele trebuie făcut la oricine, nu contează etnia, religia sau starea socială
Elena Pănescu reprezenta una dintre cele mai bătrâne femei din branşa vânzătorilor de covrigi. Supraveghea procesul de fabricaţie al Covrigului de Buzău și afirma în anul 2009:
“Vând covrigi de Buzău de-o viaţă. Cumpărători avem, Slavă Domnului, din toate categoriile sociale. Oamenii cu bani care se află în vizită prin Buzău cumpără chiar şi cu sacii aceşti colaci”.
Acum covrigul este cunoscut  în toată țara. Cerculețul arămiu este prezent anual la festivalul dedicat Covrigilor de Buzău.
Sursa: infoalert.ro
 
																								
								
								
								
								
								
																
		
		
 
		| 
				 Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
 			 | 
















