Copiii se implică în achiziționarea primei ambulanțe aeriene din România

Aceștia vând diferite confecționate de ei pentru a ajuta la strângerea celor două milioane de euro necesari achiziției unui avion medical care va fi folosit pentru transportul aerian al pacienților.
Asociația Blondie a primit recent un sprijin neașteptat, în demersul său de a strânge suma necesară achiziționării unui avion medical care să fie folosit ca ambulanță aeriană pentru pacienții din România. Acesta vine din partea unor copii care au aflat pe diverse căi de inițiativa celor de la asociație și au decis să se implice la rândul lor, așa cum pot.
Amalia – o fetiță în vârstă de 8 ani, a decis să vândă limonadă la un stand amenajat într-o piață din orașul în care locuiește, iar în scurt timp, aproape că nu a mai putut face față numărului mare de clienți. Mai mult, aceasta spune că a renunțat și la banii pe care îi strânsese pentru a-și cumpăra o bicicletă și a preferat să îi doneze celor de la asociație.
În același timp, Sabina, o altă fetiță de aceeași vârstă, a început să confecționeze mici bijuterii pe care le-a pus în vânzare, în timp ce Matei, care a învățat să gătească paste în timp ce se afla internat în spital, la doar 14 ani ai lui gătește o rețetă specială de paste pe care le livrează la comandă celor care lucrează de acasă.
Nu în ultimul rând, Natalia, învârstă de 9 ani, și-a donat alocația și a decis să se implice mai mult în această inițiativa. Astfel, a început să prepare salam de... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|