Conducerea IȘJ, notată pentru a doua oară „NESATISFĂCĂTOR”

Martie 29 13:40 2018 by observatorulbuzoian

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău este din nou incertă după ce atât generalul Florina Stoian cât și cele două adjuncte Daniela Palcău și Nela Wamsiedel au primit, la reevaluare, calificativ nesatisfăcător.

Deși Ministerul a recunoscut că au existat vicii serioase în evaluarea făcută inițial și că au fost acordate calificative în mod eronat, și la reevaluarea cei trei inspectori din fruntea ISJ au obținut tot „nesatisfăcător” ceea ce echivalează cu pierderea funcțiilor din vârful învățământului buzoian.

Conducerea ISJ așteaptă acum documentele oficialece trebuie trimise de Minister pentru a putea, cel mai probabil, să conteste din nou rezultatul evaluării.

La începutul săptămânii generalul Florina Stoian și adjuncta Daniela Palcău au semnat împreună cu alți șefi de inspectorate care au obținut rezultate similare la evaluările inițiale o plângere la DNA pentru abuz în serviciu îndreptată împotriva a șase funcționari și a unui secretar de stat care ar fi acordat calificativele inițiale și despre care chiar Ministerul Educației a admis că acestea sunt greșite.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%