Poliţişti rutieri din cadrul Secţiei de poliţie rurală Mărăcineni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au oprit un autoturism pe raza localităţii Vadu Paşii, iar conducătorul acestuia prezenta halenă alcoolică.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti şi a testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul în vârstă de 53 de ani, din localitate, fiind condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”.
Totodată, poliţiştii au mai efectuat 54 de testări cu aparatul etilotest şi au constatat în flagrant alte două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|