”Partidul Generalilor”, U.N.P.R., și-a deschis porțile la Buzău, având în fruntea oștirii de luptători pentru patrie un colonel în rezervă din cadrul Poliției. Marian Șerbulea spune că a ales această cale pentru că a fost rugat de prietenul său, generalul Oprea și a fost foarte încântat de propunerea făcută.
”Patrie, onoare, cinstea și corectitudinea sunt atributele care m-au însoțit în cei 36 de ani de carieră”, ne spune colonelul în rezervă Marian Șerbulea, cel care îndeplinește funcția de prim-vicepreședinte al partidului la nivel Central scrie racnetulbuzaului.ro
Marian Șerbulea spune că are o relație foarte strânsă cu președintele partidului, generalul Gabriel Oprea și a primit cu plăcere această propunere.” Domnul general a avut mereu încredere în mine și consider că mă pot implica activ, pentru ca la Buzău, cadrele militare în rezervă de la Ministerul Apărării și de la Interne să poată avea o alternativă la vot. De asemenea partidul se adresează tuturor cetățenilor care iubesc țara și cred în identitatea acestui popor” ne-a mai declarat Marian Șerbulea.
Partidul își revendică o orientare politică de centru-stânga, cu doctrină social-democrată. Președintele actual și fondator al partidului este Gabriel Oprea, fostul ministru al Administrației și Internelor. Partidul a încercat să fuzioneze începând cu data de 20 iulie 2016 cu Partidul Mișcarea Populară, fondat de fostul președinte al României, Traian Băsescu, însă acest proces a eșuat, partidul revenind pe scena politică.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|