Cetățenii din Vadu Pași, vizitați acasă de reprezentanții Primăriei. „95% au zis da!”

Februarie 6 13:19 2018 by buzoieniiro

În ultimele zile, echipe formate la nivelul Primăriei Vadu-Pașii au bătut comuna-n lung și lat.

Gospodarii din cele șase sate ale comunei au fost rugați să completeze un formular privitor la oportunitatea înființării unei rețele locale de gaze naturale.

Chestionarul (inserat la finalul articolului) conține două întrebări, dar și rugămintea către localnici de a furniza informații  asupra veniturilor familiei și a volumului locuinței ce urmează a fi încălzită.

„Suntem în negocieri avansate cu un investitor străin care intenționează să investească pentru înființarea unei rețele de gaze naturale în Vadu Pașii. Investiția e una complexă, de mai multe milioane de euro, iar investitorul ar vrea să știe cam pe câte gospodării se va putea baza. De aceea am mers la oameni acasă pentru a-i ruga să completeze acest chestionar. S-au vizitat în jur de 75% din gospodăriile din Vadu Pașii, iar răspunsul a fost unul neașteptat de bun. Peste 90% au zis că s-ar conecta, deși au fost avizați că branșamentul îi va costa în jur de trei mii de lei”, ne-a declarat primarul Gheorghe Firon.

Lucrarea e una destul de complexă și presupune tragerea unei conducte de la Tăbărăști (unde există deja rețea de gaze) pe lângă Coco Rico, groapa de gunoi și apoi peste râul Buzău până aproape de Stăncești. De acolo, rețeaua ar urma să se extindă prin toată comuna. În aceste zile se strâng documentele necesare depunerii documentelor pentru obținerea aprobării și evizelor necesare.

Lucrările ar putea începe, în cel mai fericit caz, peste un an și jumătate.

O inițiativă similară de înființare a unei rețele de gaze a fost demarată de Primăria Mărăcineni, dar cu un investitor român.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%