Ce se întâmplă când permisele de conducere ajung în mâna cui nu trebuie • Opinia Buzău

Au uitat să-şi reînnoiască poliţele RCA pentru maşini dar nu şi să se urce la volan şi să încalce flagrant regulile rutiere. Doi şoferi, unul din Cândeşti şi unul din Buzău s-au ales cu amenzi de aproximativ 2.000 lei fiecare în urma unui accident care a avut loc, duminică seară, în centrul oraşului, la intersecţia străzii Ostrovului cu Aleea Trandafirilor. În evenimentul rutier au fost implicate patru autoturisme, iar de vină este şoferul de 23 ani al unui autoturism BMW, care nu a oprit la STOP. În schimb, celălalt şofer era băut.
Şoferul BMW-ului circula dinspre Mc’Donalds înspre Palatul Comunal şi nu a acordat prioritate de trecere unui Renault Megane care se deplasa pe strada Ostrovului, dinspre Tribunal înspre „Sfinţii Îngeri”, lovindu-l în partea laterală. Din impact, maşina a ricoşat în alte două autoturisme parcate, o Dacia Logan şi un Mercedes care a ajuns pe trotuar, la mică distanţă de uşa unui magazin. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele depăşesc 10.000 de euro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|