Opt elevi ai şcolilor de subofiţeri se pregătesc să lucreze în Jandarmeria buzoiană • Opinia Buzău

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău, ca mai toate instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, traversează o perioadă cu fluctuaţii de personal, pe de o parte ca urmare a pensionării unora dintre lucrători, iar pe de altă parte pentru că sunt şi angajaţi care au ieşit din sistem din motive personale.
Aşa cum preciza şi şeful instituţiei, locotenent-colonel Virgil Cueru, într-o conferinţă de presă, acoperirea deficitului de personal se va face, pe de o parte, prin angajări din sursă externă, iar în acest moment vorbim despre recrutarea de personal pentru ocuparea a trei posturi vacante din sursă externă: un ofiţer specialist şi subofiţer administrativ (funcţii de execuţie), şi un post de execuţie vacant de ofiţer specialist III tehnologia informaţiei în cadrul Serviciul Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Pe de altă parte, şeful IJJ Buzău a spus că angajările se vor face şi din rândul absolvenţilor şcolilor militare. Şi baza de selecţie poate fi chiar din rândul jandarmilor care, în prezent, în calitate de elevi, au ales să efectueze practica chiar la unitatea de jandarmi buzoiană.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|