Ce să-i dorim turismului buzoian de ziua lui?

Septembrie 27 17:12 2022 by buzaulinreportaje.ro

Călător acasă fiind devine dificil și subiectiv de tratat subiectul, scrie buzaulinreportaje.ro.

Astăzi e Ziua Mondială a Turismului! Din cele 200 de state ale lumii, un cerc restrâns se poate mândri cu diversitate naturală, culturală și patrimoniu uman fantastic, dar și cu moștenire gastronomică specială. România este în cercul statelor binecuvântate, iar în interiorul ei, județul Buzău face notă aparte. Cu 40 la sută zonă montană, dealuri mănoase și pâlc de deltă în câmpie, zona noastră a intrat din aprilie 2022 și în galeria selectă a UNESCO datorită validării Geoparcului Ținutul Buzăului în patrimoniul său, iar din august 2021 și-a clădit un pol redutabil, Plaiul Bâscilor pentru zona ce pornește din pintenii Siriului, coboară spre Nehoiu și șerpuiește precum Bâsca până la Chiojdu. Totodată, Monteoru rămâne acel pol turistic de tradiție al județului Buzău pentru a cărui dezvoltare statul face mai puțin efort decât societățile private ce există în zonă, nu o spune jurnalistul, ci chiar un adminsitrator de ADI -Asociație de Dezvoltare Intercomunitară. Dar, Monteoru merge înainte pentru că e Monteoru!

Din 26 septembrie, la masa celei de a 16-a ediții a Conferinței Europene a Geoparcurilor se află și un reprezentant al județului Buzău – un angajat al Consiliului Județean Buzău, sol de promovare a lucrurilor fantastice din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Despre eveniment știm că are menirea de a pune în dezbatere viitorul geoparcurilor în context climatic. ” Ne bucurăm că anul acesta participăm ca membru cu drepturi depline la întâlnirea geoparcurilor europene, acreditate UNESCO. Acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru Geoparcul Ținutul Buzăului de a identifica modalități de cooperare și de a stabili parteneriate...

Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%