Zăngănim o piatră colorată ridicată din albia Slănicului peste care am trecut în zona Beceni. Poartă urme ce au din 21 aprilie 2022 valoare UNESCO. Cu piatra frumos colorată, cu dungi profunde și formă aparte am zis să pornim pe cărări de munte. El ne-a intrat la suflet. Pe crestele Munților Buzăului dinspre Vrancea încă se vede albul zăpezii ce-și tânguie plecarea. Deasupra lor, mai la stânga, Penteleul e cărunt. Își leapădă și el haina aceasta, dar are să mai treacă timp bun. Azi alegem un drum prin Ținutul Buzăului. Unul în refacere și modernizare. Scormonit de luni de zile, ba chiar din 15 iunie 2020. Mai are puțin, bietul de el și se va ridica între surate. Deja, localnicii aprigi și-au potolit strigătul vizavi de starea acestui drum croit exclusiv prin munți așa cum v-am povestit AICI. Vrem oameni și vești despre locurile lor, scrie buzaulinreportaje.ro.
Drumul utilajelor
10 martie 2022
Da, da, chiar așa este cam de o lună și mai bine! Și sunt și muncitori, dar și specialiști prezenți pe șantier! Drumul lui Ceaușescu forfotește pe tronsoane de lucru. O poveste ajunsă deja spre mijlocul Bisocii. Azi nu facem popas pe drum, salutăm din mers oamenii care trag de fiare și țevi, sapă sau direcționează utilaje și urcăm spre patria ciobanului Bucur. Par să lucreze în anumite locuri la celebrele coloane forate despre care Liliana Drăgulin, expertul Consiliului Județean Buzău spunea AICI că stabilizează pârdalnicele alunecări de teren.
10 martie 2022
Pentru lucrările de pe drumul acesta este contract până în iulie 2022 și se speră ca finalizarea să fie maxim în decembrie 2022. E drumul care deschide o patrie aparte a Ținutului Buzăului, iar cei peste 2.000 de locuitori așteaptă să aibă după zeci de ani de așteptare condiții bune de trafic către căsuța minunată.
Așa că mergem mai departe spre Primăria Bisoca. O zi cu forfotă în sediul administrativ din comuna cu 250 de kilometri de drumuri comunale și sătești.
Florin Stemate, primarul din patria aceasta de munteni harnici și care ar trebui să-și ceară drepturi de deținere a proprietății câtorva produse tradiționale celebre spune din start că după refacerea acestui drum județean ce pornește de la Vintilă Vodă și-și încheie misiunea pe povârnișurtile dinspre Vrancea, urgență este furnizarea apei potabile în satele Recea și Sările. Deja există în desfășurare un proiect de circa trei milioane de lei prin PNDL2 astfel încât în aceste două sate să fie apă potabilă în casele celor peste 135 de gospodării chiar din 2022. Ascultați ce spune primarul Florin Stemate.
Deci, reținem că în satul cu 35 de gospodării, Recea se lucrează în prezent la amplasarea bazinului de apă. La Sările, în toi sunt lucrările la rețeaua de alimentare cu apă pentru cele peste 100 de gospodării. Vă aduc aminte că în Sările este și favela rudarului Buba, ultimul lingurar autentic al județului Buzău, om de pus în galeria tezaurelor umane vii ale UNESCO. Proiectul este gata de liman, confirmă primarul din Bisoca, deci va fi apă și în unul dintre cele mai sărate sate din Geoparcul Ținutul Buzăului.
Planificarea înființării serviciilor publice de apă și salubrizare
Este declarația lui Florin Stemate, primarul Bisocii care spune că deja a fost suspusă această idee înregistrării oficiale sub forma unui serviciu comun de apă și salubrizare la nivel de comună. Extrem de dificil subiectul acesta, dar iată cum gândește primarul organizarea acestuia.
Reținem, așadar că pe raza comunei Bisoca vor fi amplasate din loc în loc, la nivel de sat, tomberoane de colectare selectivă a gunoiului. Pentru ridicarea gunoiului, comunitatea are deja o gunoieră, mașină specială pentru...
Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro.
|