Carnagiu cu 10 morţi între Urziceni și Slobozia. Alte opt sunt rănite. A fost activat Planul Roșu

Octombrie 5 09:43 2019 by buzau.net

Grav accident în județul Ialomița, între Urziceni și Slobozia. Zece persoane au murit și alte opt sunt rănite, în urma unei coliziuni între un TIR și un microbuz.

Potrivit primelor informații, șoferul unui TIR înmatriculat în Ialomița ar fi pierdut controlul direcției, iar camionul a pătruns pe contrasens, acolo unde a spulberat un microbuz în care se aflau 17 persoane.

În urma impactului devastator, atât microbuzul, cât și TIR-ul, au ajuns pe câmp, iar toate victimele au rămas prinse între fiarele contorsionate ale celor două autovehicule.

A fost activat planul roșu de intervenție, care presupune alertarea tuturor structurilor cu atribuții într-un asemenea caz.

La faţa locului, au fost mobilizați zeci de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical.

Supraviețuitorii au fost transportați la spitale din Slobozia şi din Bucureşti.

Cine sunt pasagerii microbuzului

Microbuzul a plecat în cursul dimineții din localitatea Munteni-Buzău, din județul Ialomița şi avea ca destinație Bucureștiul.

Pasagerii urmau să ajungă la muncă. Erau navetiști care lucrau la un supermarket din Capitală. Accidentul s-a produs la scurt timp după ce microbuzul a plecat la drum.

Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri.

Sursa foto: observator.tv




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%