Campanie umanitară pentru o familie al cărei bebeluș a murit în spital

Februarie 5 06:14 2019 by opiniabuzau

Un bebeluș de cinci luni a murit, în week-end, la Spitalul Județean Buzău, la scurt timp după ce a fost adus la unitatea medicală.  Cazul fetiței  este acum în atenția celor de la Protecția Copilului, pentru că fetița care a murit la spitalul din Buzău provine dintr-o familie sărmană, cu opt copii, din Robeasca. Cel mai mare dintre copii are 14 ani, iar mezina familiei este chiar copilul decedat.

Pe de altă parte, fetița a ajuns la spitalul de Urgență Buzău în stare critică, fiind ­des­crisă de către directorul medical al SJU Buzău astfel: „Un sugar distrofic (…) cu o stare general foarte gravă, cu convulsii, cu o temperatură rectală de 42”. În momentul în care copilul a sosit la Spitalul de Urgență, s-au luat toate măsurile necesare pentru menținerea căilor respiratorii și ale funcțiilor vitale, starea ei fiind foarte gravă. Potrivit declarației de presă a directorului medical  al SJU, Dana Marinescu, „s-au instituit toate manevrele de resuscitare. Copila a răspuns la primele manevre de resuscitare. S-a luat apoi legătura cu un spital din București, bănuindu-se în prima fază o intoxicație cu monoxid de carbon. Colegii de acolo ne-au ajutat trimițând o ambulanță de transport. Din păcate, pacienta nu a suportat, a intrat în cel de-al doilea stop cardio-respirator și cu toate manevrele de resuscitare nu a mai putut fi salvată”. Și pentru că suntem sub amenințarea epidemiei de gripă, bebelușului i s-au făcut și testul rapid pentru depistarea gripei. „Acestui su­gar distrofic i s-au făcut inclusive testele gripale și se exclude existența unei gripe”. Primele rezultate ale ­ana­lizelor indică drept cauze ale decesului afecțiuni respiratorii. „Din ce avem acum ca rezultat, pare să fie o afecțiune respiratorie gravă, o pneumonie de condensare;  o pacientă aflată la domiciliu, netratată corespunzător, cu o infecție a căilor respiratorii de 2-3 zile în urmă, care s-a agravat și a ajuns la spital în stare foarte gravă, în șoc toxico-septic și insuficiență multiplă de organe”.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%