FOTO | Elev buzoian, invitat în direct la Radio France Internaționale după premiul obținut la „Noaptea ideilor”

Februarie 5 06:14 2019 by opiniabuzau

Liceeni francofoni și profesori de la Colegiul Națio­nal „Mihai Eminescu” au participat, pe 31 ianuarie, pentru prima dată, la „Noaptea ideilor”/ „La nuit des idées”, eveniment ajuns la cea de-a patra ediție sub coordonarea Institutului Francez din România.

„La nuit des idées” este un eveniment anual, inițiat pentru a sărbători schimbul de idei între țări și culturi.

A 70 –a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost sărbătorită în România și de Biroul Regional pentru Europa Centrală și Orientală  al Organizației Internaționale a Francofoniei, care a organizat o dezbatere pentru liceeni, având ca temă universalitatea drepturilor omului.

Peste 50 de elevi și profesori din București (Colegiul Național „Sf Sava”, Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, Școala Centrală) și Buzău (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) au răspuns la invitația venită din partea reprezentanților instituției francofone. În dezbaterile pe care le-au prezentat în echipă, liceenii și-au exprimat, cu argumente și exemple, viziunea lor despre drepturile omului și despre principiile fundamentale ale Declarației universale a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 10 decembrie 1948. În anul 2018, Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) a marcat această aniversare prin susținerea unor proiecte asociative din țări africane, prin expoziții și prin lansarea primului curs online gratuit despre educația în domeniul drepturilor omului.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%