Cam scump! Iată cât te va costa dacă scuipi pe stradă sau arunci un ambalaj

Septembrie 6 14:02 2017 by buzoieniiro

Amenzi usturătoare îi amenință pe buzoienii care obișnuiesc să scuipe pe stradă ori să arunce nepăsători diverse ambalaje.

La categoria scuipat nu intră doar flegmele ci și semințele.

Amenzile ar urma să intre în vigoare din noiembrie, proiectul de hotărâre privitor la ordinea și curățenia din orașul Buzău aflându-se în dezbatere publică până la ședința din octombrie.

Se interzice aruncarea sau abandonarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, orice alte deşeuri, precum şi scuipatul pe domeniul public (străzi, trotuare, parcuri, spaţii verzi, zone de agrement, staţii ale mijloacelor de transport local şi de taxi, etc.);

Nerespectarea interdicţiilor se sancţionează contravenţional cu avertisment sau amenda cuprinsă între 500 – 1.000 lei.

Totodată, conform noului regulament se vor sancționa ocuparea domeniului public cu nisip/materiale de construcție, vânzarea autoturismelor pe stradă/trotuar, dar și staționarea pe domeniul public a autovehiculelor de tranport marfă și persoane.

Ocuparea domeniul public cu materiale de construcţie (nisip, balast, piatră, cărămizi, bolţari, ţigle, lemne, etc.) sau depozitarea pe domeniul public de paleţi/recipiente/ containere care conţin materiale de construcţii, schele, barăci, fără aprobarea serviciilor de specialitate şi fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, stabilită conform legii;

Este interzisă staţionarea (expunerea) autoturismelor pe domeniul public al municipiului în scopul înstrăinării către alte persoane fizice sau juridice

Sunt interzise spălarea autovehiculului, efectuarea reparaţiilor, schimbatul pneurilor sau a uleiului în zona de parcare;

Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor (cu excepţia autoturismelor) cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 2,5 t pentru transportul de marfă şi a vehiculelor care au mai mult de nouă locuri pe scaune pentru transportul de persoane, pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%