Sirenele sună din nou, astazi. Un nou exercițiu de alarmare în toată țara

Noul exercițiu este destinat verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Începând cu luna august, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00-11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existențe în toate județele.
Simulările de miercuri vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|