Buzoienii trebuie să-și ia cărucioare și să umble după peturi prin oraș! Iată ce cantitate aberantă de reciclabile trebuie să predea fiecare buzoian

10 kilograme de reciclabile ar trebui să predea în sacul galben fiecare buzoian în fiecare lună!
Nu e o glumă, atât cere Guvernul României printr-o ordonanță emisă în luna iunie anul trecut.
Dacă în 2017, se cerea ca 25% din gunoiul municipal să fie reciclabil, de la 1 ianuarie 2018 baremul a fost urcat la 35!
„Trebuie colectată o cantitate de 10 kg/lună/persoană. Altfel, primăria va trebui să plătească o penalizare de 50 lei/tonă pentru diferență. De vină e legislația. S-au stabilit targeturi uriașe pentru materialele reciclate. 35% din total pentru anul 2018 trebuie să fie material reciclabil” – a spus Liviu Mocanu (director RER SUD Buzău), la începutul lunii, într-o ședință ținută la Primăria Buzău cu șefii de asociații.
Răstimp, cei de la RER Buzău au refăcut calculele.
„Nu trebuie 10, dar 7 tot e necesar a fi predate. Și după părerea mea e foarte mult, chiar aberant, dar asta ni se cere. Ca să vă faceți o idee în acest moment, cei de la case predau în medie 3,5 kilograme, iar cei de la blocuri unde s-a implementat sacul galben 2,5 kilograme. Deci, e nevoie de cel puțin două ori mai mult”, i-a spus azi Liviu Mocanu, reporterului buzoienii.ro.
„E aberant. Cum să strângi 7 kilograme de reciclabile de persoană ? Unii nu aruncă în total 7 kilograme de gunoi într-o lună. Cum să strângă ăia 7 kilograme doar de reciclabile. Ar trebui pentru a strânge această cotă ca buzoienii să-și ia cărucioare precum romii și să umble pe la platformele de gunoi” – a comentat Ion Barbu, consilier local și președinte de asociație de proprietari.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|